FOTO: Inovații în Formula 1. Zece dintre cele 11 echipe și-au prezentat monoposturile. Caterham și Force India, principalii inovatori

FOTO: Inovații în Formula 1. Zece dintre cele 11 echipe și-au prezentat monoposturile. Caterham și Force India, principalii inovatori
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul sezon al Marelui Circ a debutat oficial ieri cu sesiunea de teste de la Jerez, la care au luat parte Red Bull, Sauber, Force India, Toro Rosso, Mercedes, Caterham, Williams și Ferrari. Până ieri dimineață, doar Sauber, Force India, Williams și Ferrari își lansaseră noile monoposturi, astfel că ziua era una foarte așteptată atât de ziariști, cât și de suporteri. Pentru că noul regulament a adus modificări majore în ceea ce privește designul monoposturilor, Ferrari, Sauber sau McLaren propuseseră deja un design total inovator în privința aripii față. Însă cele mai ciudate designuri vin din partea celor de la Caterham, Toro Rosso sau Force India.

Noile reglementări FIA spun că diferența de nivel dintre baza cockpitului și podeaua mașinii trebuie să fie de 625 mm. Totodată, peretele de la picioarele pilotului și podeaua mașinii trebuie să aibă o distanță de maximum 525 mm, în timp ce nasul mașinii trebuie să fie situat la 185 mm de podea, cu 365 mm mai puțin decât în 2013. S-a ajuns, astfel, ca monoposturile să arate ca un furnicar, aripa din față fiind total modificată față de anii trecuți. Deocamdată, singura echipă care nu și-a prezentat noua mașină este Marussia.

În urma antrenamentelor de ieri, cel mai rapid pilot a fost Kimi Raikkonen, care l-a devansat cu 0,716s pe Lewis Hamilton.

1. RED BULL (Sebastian Vettel și Daniel Ricciardo)

2. FERRARI (Fernando Alonso și Kimi Raikkonen)

3. FORCE INDIA (Sergio Perez și Nico Hulkenberg)

4. LOTUS F1 (Romain Grosjean și Pastor Maldonado)

5. MCLAREN – MERCEDES (Jenson Button și Kevin Magnussen)

6. MERCEDES (Lewis Hamilton și Nico Rosberg)

7. SAUBER F1 (Esteban Gutierrez și Adrian Sutil)

8. TORO ROSSO (Jean-Eric Vergne și Danil Kvyat)

9. WILLIAMS (Valtteri Bottas și Felipe Massa)

10. CATERHAM (Marcus Ericsson și Kamui Kobayashi)

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×